Un nou început

Şcoala îşi are mersul ei. Când intri în joc trebuie să mergi precum îi e mersul. Nu poţi nici când vrei tu, nici cum vrei tu, toate vin firesc, la timpul lor. Copiii lasă în urmă grădiniţa pentru a trece pragul şcolii, fiecare urmează un urcuş, nimeni nu stă în loc. Cei din grupa mică, trec în grupa mare, cei din grupa mare în cea pregătitoare, cei din grupa pregătitoare în clasa I... clasa I în clasa a II-a, clasa a II-a în a treia şi şi şi... în nici un an nu rămâne nimic la fel. Nici copiii sau mai ales copiii... Ei cresc!

Emoţiile de părinte în primul an de şcoală al primului tău copil sunt imense, mai ceva ca ale lui, căci tu resimţi o parte din tine rememorând începuturile... Tu le trăieşti ca părinte la alt nivel, pentru că le cunoşti deja. Slavă Domnului că timpul îţi mai permite contextul. Probabil că în funcţie de câţi copii ai, atâtea trăiri reuneşti în sufletul mereu emoţionat: "Vai, copilul a trasat prima liniuţă, vai, a trasat două... of, cum a trecut timpul!" Şi iarăşi amintiri ne năpădesc. Important e să nu le transmitem copiilor emoţiile noastre ci să îi lăsăm să îşi trăiască propriile emoţii aşa cum le-am trăit şi noi la vârsta lor; să avem încredere în ei şi să le dăm siguranţa că suntem mulţumiţi de paşi mici sau mari pe care îi fac, după cum le e firea...